Quantcast
Channel: Blog CuLore
Viewing all articles
Browse latest Browse all 580

Ce as schimba la orasul meu

$
0
0
Dacă aș putea administra un oraș sau măcar strada pe care locuiesc, pe cuvânt de onoare că aș face minuni. Și nu glumesc deloc. Am avut șansa să experimentez, dacă se poate spune așa, zilele astea străzi care par desprinse din alt secol. Nu doar că trebuie să beneficiezi de un sistem 4x4 adaptat omului, dar dacă îndrăznești cumva să porți tocuri, așa cum mi se întâmplă mie uneori, s-ar putea să ai vaga senzație că nu ești pe drumul  cel bun, cu toate că ești. Ai sezisat paradoxul? Ei bine, să revenim la procesul de visare referitor la posibilitatea ca eu, tânără domniță, să pot administra un oraș sau măcar strada mea de zi cu zi. În primul rând, rolul unei strazi sau al unui trotuar este acela de a fi practicabil, dar și estetic. Mai pe scurt, strada asfaltată, iar locul destinat pietonilor, printre care mă număr și eu, să fie amenajat cu pavaje si pavele.

Lipsită de dorința de a mă lăuda, pot spune că am avut șansa de-a lungul primăverilor pe care le adun în buchet să vizitez câteva orașe foarte frumos dichisite, cu strazi curate și pavele minunate. Și dacă stau acum bine să mă gândesc, cred că am văzut și curți la fel de arătoase și extrem de bine puse la punct.

De ce cred eu că pavajele sunt senzaționale pentru orice tip de spațiu în care oamenii se plimbă?

Pentru că, pe lângă faptul că arată foarte bine dacă sunt alese cu inspirație și în ton cu locația în care sunt montate, sunt și foarte ușor de montat. Sigur, nu sunt eu inginer(ă) și n-am montat vreuna în viața mea, dar dacă aș pune mâna pe o mistrie și aș vedea un tutorial pe undeva, zău că aș reuși. Cel puțin, așa par pavele de pe site-ul Europav: ușor de montat și accesibile oricui.

Însă, până ca măcar una dintre doleanțele mele să prină contur, cu siguranță va mai trece ceva apă pe Dunăre, iar la vârsta mea se vor mai aduna una, două primăveri. Tu să știi însă un lucru, un oraș drăguț nu se face cu una cu două, ci cu imaginație, inspirație si ceva intuiție feminină... de ce nu?



Viewing all articles
Browse latest Browse all 580

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48